Programul de sterilizări

Descrierea programului

Programul gratuit este destinat pisicilor comunitare, cele care în urma intervenției urmează să fie repuse în teritoriu. Prioritizăm femelele gestante incipient, dar încurajăm sterilizarea acestora doar după aprobarea prealabilă a unui medic veterinar.  Pentru proprietarii cu posibilități financiare limitate punem la dispoziție prețurile reduse oferite de cabinetele partenere; acestea pot varia în funcție de locație și de sexul pisicii, încadrându-se în intervalul 150-250 de lei.

În acest moment avem parteneriate cu cabinete din Cluj-Napoca, Florești, Turda și Aiton. Înafara intervenției chirurgicale, o parte din cabinete pun la dispoziție și posibilitatea de internare post-operatorie, aspect important în limitarea infecțiilor și a altor posibile probleme, dar și pentru a ne asigura că pisica este în perfectă stare de sănătate atunci când este eliberată. Prețul internării pe noapte este în medie 30-40 de lei, iar numărul de zile recomandat este de 2-3 zile pentru motani și până la 4-5 zile pentru femele.

Cum pot steriliza o pisică?

Pentru a înscrie o pisică în program ne puteți contacta la numărul de telefon: 0721 947 501, de luni până vineri între orele 9-18

În această convorbire, noi vom colecta următoarele informații: detaliile situației și datele de contact ale beneficiarului, numărul, vârsta și sexul pisicilor, dacă este nevoie de internare sau supravegherea post-operatorie va fi asigurată de beneficiar, dacă este nevoie de cușcă capcană sau de transport, precum și două date în care există disponibilitate pentru deplasarea la cabinet

Ulterior, datele vor fi comunicate cabinetului veterinar unde se va realiza intervenția, urmând ca dumneavoastră să primiți un mesaj de confirmare a programării cu toate detaliile necesare. De la momentul primului apel până la confirmarea programării poate dura până la 2 zile lucrătoare, în funcție de nivelul de activitate și disponibilitate al cabinetului partener.

În momentul externării pisicii, cabinetul veterinar vă va oferi toate detaliile necesare îngrijirii post-operatorii, dar dacă aveți întrebări sau îngrijorări vă invităm să ne scrieți și vă vom răspunde în timpul orelor de program. 

Programul de sterilizări gratuite sau cu preț redus vine în sprijinul pisicilor și a celor care le iubesc. 

Implicarea comunității

Adesea primim solicitări de la iubitorii de animale care cunosc dificultățile cu care se confruntă activitatea noastră, iar din responsabilitate și dorință de implicare aleg prețurile reduse și nu gratuitatea, chiar dacă este vorba despre o pisică fără stăpân. Aceste persoane nu rămân indiferente la nevoile celor mai puțin norocoși și se implică în sterilizarea pisicilor vecinilor în vârstă, ale rudelor de la sate sau chiar a pisicilor din jurul blocului. Avem membri ai comunității care sterilizează constant prin intermediul asociației noastre, într-un efort continuu de a ține sub control populația din zona în care locuiesc.

Înțelegem problema animalelor din stradă în toată complexitatea ei, de la suferința pisicilor care se nasc la colțuri de bloc și sunt condamnate la o viață plină de pericole și până la durerea oamenilor care nu pot rămâne indiferenți, însă se văd depășiți de situație. 

 Apreciem și încurajăm implicarea comunității în bunul mers al programului.

Viziunea pentru viitor

Considerăm că acest proiectul ar trebui continuat pe termen nedeterminat, conștienți fiind că problema pisicilor comunitare nu se poate rezolva decât în timp, cu perseverență, consecvență și multă implicare socială.

 

Împreună putem crea o lume mai empatică, în care pisicile străzii, deși nu au un acoperiș deasupra capului, au șansa unei vieți liniștite, fără povara gestației și a tuturor riscurilor și greutăților pe care le presupune ea.

 

Împreună facem lumea un loc mai bun, pisică cu pisică!