Snooki
Snooki este una dintre pisicile care a îndurat multe în viața ei, dar nu a pierdut niciodată lupta, arătându-ne ce este cu adevărat perseverentă.
Când am găsit-o, se afla în mijlocul străzii, inertă, cu o baltă de sânge lângă ea, în urma unui impact cu o mașină. Majoritatea rănilor ei au fost craniene, ceea ce a făcut ca situația să fie chiar mai gravă decât am anticipat.
Cu toate eforturile medicilor, viața i-a fost salvată, însă și-a pierdut văzul. Acum, după o lungă luptă, Snooky și-a găsit liniștea. Au fost necesare luni întregi de acomodare și de terapie, ca micuța să se descurce singură fiind nevăzătoare și la interior pentru prima dată în viața ei. Cu multă răbdare, draga de ea s-a transformat complet, iar acum parcă e de nerecunoscut.
Se joacă, se plimbă prin casa, sare în pat și aleargă după undițe ca și când nimic rău nu s-ar fi întâmplat vreodată în viața ei.
Familia perfectă pentru ea ar fi alături de oameni blânzi care să fie dornici să îi câștige încrederea și să nu o părăsească niciodată, nu s-ar putea acomoda cu alte animale, căței sau copii mici – fiind complicat pentru ea sa înțeleagă că nu toate zgomotele sunt un pericol. Snooky e gata să răsplătească pe oricine cu toată dragostea de care este capabilă!
