Negruța
Locație
Negruța, pisica curioasă care intră din prima secundă în sufletul oricui o întâlnește își făcea veacul prin curțile unor oameni atunci când a fost preluată în grija noastră.
Chiar dacă fusese o pisica de exterior, draga de ea nu asocia oamenii cu pericolele. Era mereu bucuroasă să îți sară în brațe când te așezai pe canapea, era prima cu burtica în sus și gata de mângâiat sub bărbie.
Oricât de dulce ar fi cu oamenii, Negruța este ușor speriată de zgomote – semn că a trebuit să-și ferească bine spatele cât a fost afară. Este reticentă la început și vrea să inspecteze fiecare colțișor din casă înainte să-și ia porția de alinturi și atenție.
Preferatele ei sunt locurile mici unde se poate ascunde cât să i se vadă doar ochișorii sclipitori, de unde poate veghea în pace asupra ta.
Negruța se înțelege cu alte pisici chiar dacă nu caută compania lor, în schimb cățeii o sperie și nu credem că s-ar adapta unuia. Copii ar putea fi prieteni cu o pisicuță ca ea, dacă ar accepta să păstreze distanța și să nu o agaseze cu prea multe mângâieri.
Familia perfectă o va prețui pe Negruța, va fi acolo pentru ea în fiecare moment și o va răsfăța exact așa cum merită!
