Paco
Paco a fost găsit afară, într-o zonă în care pisicile erau alungate și se aflau în pericol. La prima lui vizită la veterinar a șocat pe toată lumea: s-a purtat exemplar, a putut fi mutat cu ușurință dintr-o cușcă în alta și a stat cuminte la analizele de sânge și de scaun, la deparazitare și la vaccinuri. Ia pastilele ușor în mâncare, este foarte cooperant și simplu de manevrat.
Se înțelege de minune cu alte pisici — nici afară și nici în foster nu a existat vreo pisică cu care să nu se împrietenească. Este un motan liniștit și docil, însă nu este încă obișnuit cu contactul uman. Se lasă mângâiat și luat în brațe, ba chiar toarce, însă nu caută afecțiunea din proprie inițiativă, iar uneori mai sâsâie.
Nu a fost niciodată agresiv, ci doar vocal pe alocuri, deoarece viața într-o casă și atenția unui om sunt lucruri complet noi pentru el. Paco locuiește momentan în foster alături de alte pisici, motiv pentru care progresele lui în a căpăta încredere sunt mai lente, atenția omului fiind împărțită. Cu siguranță ar ieși din carapace mult mai repede dacă ar beneficia de un foster dedicat sau direct de o familie definitivă. Paco poate cuceri, fără îndoială, inima oricui.
Faptul că este cuminte la veterinar, nu a fost niciodată agresiv și este deosebit de prietenos cu alte pisici, nefiind deloc posesiv cu mâncarea, deși în trecut a suferit de foame, reprezintă un început promițător. Sperăm că aceste calități vor fi suficiente pentru ca omul potrivit să-i iasă în cale și să-i ofere șansa de a-și arăta adevărata personalitate.
În spatele atitudinii precaute se ascunde un motan care își dorește un cămin unde să se simtă protejat, să uite de greutățile trăite și să descopere ce înseamnă stabilitatea: o masă asigurată, un culcuș cald și dragostea unei familii. Paco are un potențial enorm de a deveni pisica ideală dacă primește puțin timp și înțelegere. Ne-a surprins plăcut până acum și, cu siguranță, o va face în continuare.