Alice
Alice a fost salvată de pe stradă la vârsta de doar 2 luni, după ce a urcat în curtea unui vecin pentru hrană, iar acesta a alungat-o înapoi în stradă. Mică, dar curajoasă, s-a făcut repede remarcată.
Astăzi, Alice este o pisică independentă, sigură pe ea, cu o prezență discretă, dar fermecătoare. Nu este lipicioasă, dar vine singură pentru iubire când simte nevoia – și o face cu eleganță. E ceva mai curajoasă decât Cleo în fața străinilor și se adaptează bine la spații noi.
Este energică dimineața, se joacă, aleargă, face ture prin casă, apoi se retrage la odihnă. Nu e pretențioasă la mâncare, dar a avut în trecut probleme urinare, așa că este pe dietă urinary.
Cleo și Alice trăiesc împreună de când aveau doar câteva luni. Sunt obișnuite una cu cealaltă și împart de toate: rutina zilnică, joaca, somnul, spațiul. Ne-am bucura enorm să rămână împreună și în noua lor familie, dar nu este o condiție obligatorie. Cel mai important este să își găsească fiecare un cămin unde să fie iubite și înțelese exact așa cum sunt.
